Păstura sau “pâinea albinelor” cum mai este numită, reprezintă hrana proteică a albinelor, derivtă din polen. Albinele nu consumă polenul ca atare, ci îl combină cu miere si enzime digestive după care îl lasă la fermentat în condiţiile de temperatură şî umiditate existente în stup. Ca urmare, va rezulta un produs extrem de valoros ce poate fi încadrat ca aliment funcţional, nutraceutic şi superaliment.
Păstura este, de fapt, polenul fermentat şi conservat în mod natural, practic polenul este adunat de albine, amestecat cu propriile enzime, transportat în stup şi conservat cu un strat subţire de miere şi ceară de albine. Transformarea polenului recoltat de albine in păstură are loc printr-o fermentaţie anaerobă, în prezenţa unor specii de microorganisme, precum Pseudomonas, Lactobacillus sau Saccharomyces. Unele studii, sublinează importanţa procesului de fermentaţie, pentru a modifica stratul exterior care acoperă polenul numit exină, care este responsabil pentru capacitatea limitată de absorbţie a substanţelor nutritive şi a celor bioactive care se află în interiorul grăuncioarelor de polen.
Păstura diferă de polen printr-un pH scăzut (3,8 – 4,3), conţine mai puţine proteine şi grăsimi, dar o cantitate mai mare de carbohidraţi şi aicd lactic. Păstura are o biodisponibilitate mai ridicaţa datorită faptului că peretele extern a polenului a fost parţial distrus în urma procesului de fermentaţie şi astfel continutul bogat al poate fi asimilat şi utilizat mai uşor de către organism. Compoziţia chimică a păsturii depinde de originea botanică a polenului recoltat de albine şi variază în limite foarte largi, păstura prezintă un conţinut în provitamina A de apoximativ 200 – 875 mg/100g, vitamina E 43.6 – 170 mg/g, coenzima Q10 8.7 – 14.6 µg/g, vitamine C prezintă valori cuprinse între 6 – 2000 mg/100g. Mia mult, compoziţia şi valoarea nutriţională apăsturii diferă de ce a polenului, prezentând chiar şi nutrienţi noi, cum ar fi vitamina K.
Păstura poate fi administrată şi copiilor, deoarece e mai uşor digerabilă şi absorbabilă, reacţiile alergice la păstură sunt semnificativ mai puţine decât în cazul polenului. Ca şi cantitate, se recomandă cel puţin acceaşi doză ca şi la polen, dar având în vedere biodisponibilitatea şi valoarea nutritivă crescută, utilizarea unor doze mai mici s-a dovedit a fi foarte eficinetă. În cazul aduţilor, doza este cuprinsă între 3 – 5 g/zi, dar poate ajunge până la 10 g/zi în funcţie de necesitate.
În ultimii ani, cercetătorii au încercat să inducă fermentația naturală a păsturii la scară de laborator prin inocularea diverselor microorganisme în condiții specifice de proces.
Prezenta lucrare și-a propus să prezinte o privire de ansamblu asupra proceselor biotehnologice utilizate până în prezent pentru obținerea păsturii din polen recoltat în condiții de laborator, simulând consorțiile microbiene implicate în fermentația naturală exsitentă în stup.
Fii primul care evalueaza proiectul.