INOVALIMENT
7 aprilie – 10 noiembrie 2022

Primul Târg Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar

Conferințele Științifice ”INOVALIMENT”

21-25 noiembrie 2022

Participarea este GRATUITĂ!
Se acordă certificat de participare.

Inovaliment - participare gratuita

Participare GRATUITA

Evenimentul desfășurat ONLINE

Perioada de inscriere
7 aprilie – 10 noiembrie 2022

Organizatori
Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Forumul Inventatorilor Români, Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor din cadrul USAMV Cluj  și Facultatea Știința și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați.

Participa la competitie

Despre INOVALIMENT

Ce este INOVALIMENT?

Este un Târg de Invenții și Inovații din domeniul alimentar adresat tuturor cercetătorilor și specialiștilor din industria alimentară, atât cei din mediul universitar, cât și cei care lucrează în cadrul institutelor și stațiunilor de cercetare din România, dar și din alte țări.

Sunt acceptate în cadrul târgului lucrările brevetate sau în curs de brevetare, indiferent dacă acestea au fost prezentate sau nu și în cadrul altor expoziții, cu excepția brevetelor pentru care s-a realizat transferul tehnologic.

Aplicanții sunt obligați să respecte termenii și condițiile regulamentului de participare.

Vezi REGULAMENTUL DE PARTICIPARE

ÎNSCRIERI

Ai o idee inovatoare si doreti sa participi?
Completeaza formularul de AICI.

În vederea înscrierii la Târgul de Invenții și Inovații ”INOVALIMENT”, participanții trebuie să depună:

Sesiuni de prezentari si conferinte tematice

Proiectele inscrise sunt prezentate publicului.

Evaluare lucrari inscrise

Lucrările înscrise vor fi evaluate de o comisie de specialiști din industria alimentară, reprezentanți ai mediului academic și de afaceri.

Criteriile care vor fi folosite în procesul de evaluare al lucrărilor înscrise sunt:

  • gradul de noutate,
  • utilizarea de tehnologii emergente,
  • aplicarea principiilor economiei circulare,
  • aplicabilitate rapidă.